este ora douăzeci şi cinci. fix

în fluviu nu m-am putut spăla, părul meu, acum fauve, era un zid prin care îţi desluşeam visul doi prunci fără nume apăreau-dispăreau, cineva trebuia să protejeze intrarea în realitate sau să şteargă bine petele de păcură, să mai existe ceva neinfestat răul care contaminează cuvântul scris cu vopsea albă, a m o u r, [...]

+Continue Reading

avea urme de cai şi de femeie

l-am văzut pe el pierdut aşa l-am văzut cu sacul de frig în piept a venit din prima zi cu ochiul negru obosit şi flămând între umeri căra o imensă nesiguranţă aşa l-am simţit greutatea lui mi-a mutat inima spre dreapta şi de atunci nu am mai simţit niciun alt bărbat nici viu nici mort [...]

+Continue Reading

călătorie la capătul oraşelor

mereu între două landuri serpentine panouri borne de la o periferie la alta drumul se face panglică îmi strâng bine cu ea părul mâinile trec mai departe de parcă aş duce în mine un lan de oameni şi împreună cu ei fâşii grele de soare ne rostogolim inocenţi fără să ne întrebăm dacă iarba ne [...]

+Continue Reading

iarba ruptă de acasă

ar fi bine să mă întorc în lume chiar şi aşa obosită o mână curge prin iarbă spre capăt cu zgomote mici scurte trosnesc toate semne fără folos îmi lipsesc nişte scripeţi sau o cadă cu apă fierbinte prin care să nu fi trecut un alt om nici măcar în gând iar mâna mea să [...]

+Continue Reading

evaporarea cernicăi

  mă port pe umeri. sacagiu. poate altceva. oamenii: pescăruşi de oraş cu inima grea ţipete scurte. zbor fără urmă. limbă de sete. limbă de turmă. a secat lacul de la cernica. iisus va învia. mă doare burtica. locul tălpilor mele e mai rece. mai adânc. la prima ploaie am să mă mănânc printre cerşetori [...]

+Continue Reading

În căutarea unei medicini creştine, sau despre căutarea de sine în omenesc şi divin

Niciodată explorările, căutările în lumile interioare şi în lumile exterioare, profane sau divine – indiferent că au fost pe calea meditaţiei, filosofiei, religiei, artei, ştiinţei -, nu şi-au aflat sensul şi adevărul decât printr-o asimilare treptată a ceea ce istoric ne-a fost transmis, pentru a trece prin diferite momente de evoluţie psihică şi spirituală şi [...]

+Continue Reading

Revendicarea nemuririi în nouă (şi oare câte alte) acte la Violeta Ion

Motto: „libertatea poeziei e libertatea ideilor izbucnind din cadavre” (Gellu Naum) În Destinele plăcerii, Piera Aulagnier scria despre creator şi „conceptul conştient al unei părţi detaşabile de moarte”, în sensul că nimeni nu poate trăi fără a revendica – printr-un act anume – dreptul la un „fragment” de nemurire. Acest gând am avut când primele [...]

+Continue Reading

Timpul spart în corpul poetic – Olga Ştefan

Dacă Olga Ştefan ar descrie volumul său de debut, distins cu marele premiu „Ion Vinea” în 2006, Toate ceasurile, în câteva rânduri, cred că — îmi permit să figurez cuvintele autoarei — ar suna cam aşa: „este o carte despre foarte multe lucruri pe care le-am (şi nu le-am) descoperit, reale sau false, fraze după care nu se poate pune punct şi alte multe piese de puzzle pe care voi, cititorii mei, le-aţi putea reuni în ceea ce aş fi vrut să scriu”.
Conştientă de fiinţa lingvistică a poeziei, Olga Ştefan îşi dă seama, cel puţin la nivel intuitiv, şi de însemnătatea sensului literal (imediat, imanent), de faptul că viaţa/spiritul pulsează în literă şi că adevărul omenesc sau/şi poetic nu trebuie căutat nici dincoace, nici dincolo de ea.

+Continue Reading

Mărturisirile unui „perforator” de lumi interioare: Augustin Cupsa

Când deschizi un roman nou, cu acea curiozitate şi tensiune interioară necesară receptării, ştii că te vei lăsa provocat de întâlnirea cu o triplă lume: a autorului aşa cum ştie că se arată el publicului, a ceea ce nu a intenţionat autorul să transmită şi totuşi se întâmplă dincolo de voinţa sa, şi a propriei [...]

+Continue Reading

Elia

Să o îndepărtezi e simplu de tot. Nu trebuie să-i spui decât: “eşti frumoasă” sau “te iubesc”. Îţi răspunde fie cu un râs isteric, fie cu o mişcare anapoda a mâinii, ca o alungare fără drept de apel. Libertatea, naturaleţea şi uşurinţa mişcărilor îi fuseseră desfiinţate, întâi şi întâi, din exces de iubire. Fiece manifestare, prin însăşi simplitatea şi sinceritatea ei, fiece destăinuire îi înteţeau mamei palpitaţiile inimii, şi totul se solda cu decolorarea nopţilor până la alb lăptos.

+Continue Reading